Bananele albastre cu gust de înghețată de vanilie

Bananele albastre Java sunt cunoscute sub numele de „Ice cream Banana” și sunt moi, cremoase, topindu-se ușor în gură. Ați avut ocazia să gustați o banană albastră Java ? Probabil că nu. Gustul acestei banane cu coaja albăstruie (atunci când este necoaptă) se aseamănă cu cel al îngheţatei de vanilie.

Multe persoane o consideră cea mai gustoasă banană din lume şi, prin urmare, o consumă ca desert. În comparație cu ceilalți copaci fructiferi tropicali, plantele de Blue Java pot rezista la temperaturi sub 0 °C și pot creşte în California, în zonele Pacificului de Nord-Vest şi Sud.

Planta care produce aceste banane poate ajunge la o înățime de șase metri, iar fructul pe care îl produce este fascinant, mai scurt decât bananele tradiționale, având coaja albăstruie.
Acest tip de banane sunt foarte apreciate, deoarece au o consistență mare, iar forma amintește de înghețata de vanilie și nu întâmplător poartă numele de „Ice cream Banana”.

Când coaja albăstruie a acestei banane devine galbenă, fructul este numai bun de a fi consumat. Pe lângă faptul că produc aceste fructe, atunci când înfloresc, arborii Blue Java sunt acoperiți cu flori mari de culoare roșie și frunze albastre-argintii. Oferă un minunat spectacol al naturii.